• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Partidul lui DACIAN CIOLOȘ cere să se amâne lansarea sprijinului pentru INSTALAREA TÂNĂRULUI FERMIER!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Partidul PLUS, condus de fostul comisar european pe Agricultură Dacian Cioloș, solicită Ministerului Agriculturii să amâne lansarea submăsurii 6.1 ”Sprijin pentru instalarea tânărului fermier”, în contextul măsurilor adoptate la nivel național pentru stoparea răspândirii virusului COVID-19.

    „PLUS consideră această inițiativă ca fiind lăudabilă, însă inoportună în actualul context al răspândirii infecției cu (Coronavirus COVID-19) la nivel internațional și în condițiile în care sunt adoptate, la nivel național, măsuri pentru a stopa extinderea acestei epidemii. Prin urmare, solicităm Ministerului Agriculturii să amâne lansarea acestei măsuri”, a declarat Daniela Giurcă, membru al CNPP PLUS, potrivit stiri.plus.

    Cererea PLUS vine după ce săptămâna trecută Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tânărului fermier” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

    Dacă nu va fi luată în calcul o amânare a lansării acestui pachet de facilități pentru tinerii fermieri, proiectele se vor depune începând cu luna aprilie, așa cum a anunțat oficial chiar Ministerul Agriculturii în luna ianuarie a acestui an. 

    În România, până la această oră au fost confirmate 31 de cazuri de infectare cu coronavirus.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!