• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenţii plătite în avans pentru zonele defavorizate

    agrointeligenta.ro

    Începând cu data de 5 septembrie 2013, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va efectua plata în avans pentru beneficiarii măsurilor de dezvoltare rurală.

    „Plăţi pentru zona montană defavorizată”, „Plăţi pentru zone defavorizate – altele decât cele montane” şi „Plăţi pentru agromediu”, din Axa II – Campania 2013.

    APIA a previzionat aproximativ 300 milioane de euro pentru aceste plăţi. „Acordarea plăţilor în avans este justificată de necesitatea pregătirii unor măsuri administrative care să asigure efectuarea plăţilor către toţi solicitanţii, până la finalul implementării PNDR 2007 – 2013, dar şi pentru a veni în sprijinul fermierilor în vederea acoperirii cheltuielor necesare pentru înfiinţarea culturilor de toamnă şi pentru a încuraja respectarea bunelor practici agricole şi de mediu”, se arată într-un comunicat remis de instituţie.

    Fermierii pot primi un avans în cuantum de până la 75% din suma cuvenită în baza cererilor de plată în cadrul Campaniei de sprijin pe suprafaţă. Anul acesta, APIA a înregistrat, în total, peste un milion de astfel de cereri, pentru o suprafaţă de 9,8 milioane de hectare. Cele mai multe cereri au fost depuse în judeţele Suceava, Dolj, Olt şi Maramureş. Totodată, cele mai mari suprafeţe solicitate la plată se regăsesc în judeţele Timiş, Constanţa, Dolj şi Teleorman.

    Sursa: evz.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!