• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un oraș din România aduce vaci și oi pentru menținerea spațiilor verzi

    agrointeligenta.ro

    Un edil dintr-un oraș important a găsit o metodă inedită pentru întreţinerea spaţiilor verzi chiar din centrul orașului: păşunatul urban. Astfel, primarul a scos la licitaţie punerea în aplicare a strategiei denumite „Actualizare Masterplan potenţial natural şi peisager din teritoriul municipiului”, realizat de SC Atelier Foaie Verde SRL.

    Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, este cel care a venit cu ideile inedite de a investi banii publici. În documentul invocat, aprobat de Consiliul Local încă din 2004, se regăsesc o mulţime de idei ieșite din comun: viţă-de-vie şi apicultură pe acoperişul blocurilor, zarzavat pe scuaruri, livezi de cartier în locul parcărilor şi oi păscând de la intrarea în oraş dinspre Brăila, în transhumanţă pe lângă Auchan, Selgros şi Universitatea Danubius, până pe Faleza Dunării, cu stâna amplasată în dreptul ANL-urilor din Micro 39, potrivit www.stiripesurse.ro.

    Însă punctul cel mai tare a strategiei verzi a Galaţiului se referă la transformarea spaţiilor verzi în veritabile terenuri de golf. „Păşunatul este o metodă ecologică de întreţinere a spaţiilor verzi, atât din interiorul oraşului (parcuri, grădini), cât şi din zonele periferice. Oile permit păşunilor să arate ca terenurile de golf”, explică autorii, care propun şi “organizarea şi gestionarea activităţii de păşunat pe spaţiile publice” precizând că „sunt de preferat rase autohtone şi rustice: Vaca Salers este recunoscută pentru rezistenţa la condiţiile climatice extreme şi Capra Carpatină – foarte rustică şi sociabilă”.

    Preşedintele PMP Galaţi, deputatul Cătălin Cristache, consideră că propunerea primarului Pucheanu este absolut aberantă şi că se toacă nejustificat fondurile publice. “Din păcate, gălăţenii au ajuns să se obişnuiască la auzul acestor prostii propuse de Ionuţ Pucheanu. Numai un om fără minte poate să-şi dorească punerea în aplicare a unor astfel de idei trăznite. În Galaţi, avem probleme mari cu infrastructura, suntem izolaţi de lume din cauza lipsei drumurilor, oraşul se depopulează de la an la an, iar primarului îi arde să pună zarzavaturi în scuarurile din centru. Dacă există un minimum de înţelepciune, alegerile locale din acest an vor produce o schimbare reală şi nu ne vom mai trezi vreodată că vreun edil ne va mai propune astfel de idioţenii”, a concluzionat Cristache (PMP).


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara