• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermier român: ”Mai bine lucrez pământul meu, decât să mă angajez la altul”

    agrointeligenta.ro -

    Agricultura se moștenește. Este un dicton care i se potrivește și lui Petre Alexandru, fermier din Gâldău, județul Călărași. El a început să lucreze pământul lăsat de părinții săi. Anul acesta face 12 ani de muncă în câmp. Mulți, puțini? Experiența a căpătat-o pe parcurs, la fel și suprafețele arabile. A strâns 10 hectare de colo, 10 de dincolo și așa a ajuns la 250.

    ”Eu am fost învățat să muncesc și nu mi-a fost greu. Iar faptul că am crescut în fiecare an e o satisfacție. Am muncit destul de mult, am investit mult. De 10 ani investesc întruna. Mai bine lucrez pământul meu, decât să mă angajez la altul”, a declarat Petre Alexandru.

    Fermierul călărășean a prins, ca toți agricultorii, ani buni și ani cu dezamăgiri. A avut probleme și cu unii angajați. A trecut însă peste toate și este sigur că lucrurile vor merge doar spre bine. A pus și grâu, dar pariază mai mult pe cultura de porumb și are planuri mari.

    ”Sper să irig, că mai irig undeva porumbul și sper să fac mai mult anul acesta, să ajung la 14 tone. Atunci poate o să fie mult mai bine”, a completat Petre Alexandru.

    Gândul fermierului se duce și către viitorul afacerii. Ajutor fizic de la familie nu prea primește, că are două fete.

    ”Fetele cu agricultura… mai greu, dar trebuie să las cuiva agricultura, s-o ducă mai departe. Probabil că o să se ocupe de management”, a conchis Petre Alexandru.

    Agro-Est Muntenia este principalul partener în ferma lui Petre Alexandru. Produsele de calitate potrivite pentru toate culturile, precum și sfaturile de la echipa Agro-Est au contat cel mai mult pentru fermierul român în momentul în care a stabilit colaborarea cu Agro-Est.


    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2025. Suma pe cap de oaie și de capră care se achită la prima tranșă din subvenții Avans APIA 2025. Perioada în care prima tranșă din subvenții ajunge în conturile fermierilor DNA: Un primar și-a dat propriei asociații pășune cu preț redus și o prelungire de contract cu încă 10 ani

    Ultimele știri

    Fermier dezamăgit de ”regina covoarelor vegetale”: ”La pomul lăudat nu te duci cu sacul” Fost ministru: Unul din patru români lucrează la negru. Agricultura, printre domeniile unde această practică s-a înțelenit Comisia Europeană a aprobat subvenția de 3.000 euro/hectar pentru fermierii români