• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Adrian Oros: ”Trebuie să terminăm cu acei samsari care merg din poartă în poartă”

    agrointeligenta.ro

    Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a declarat astăzi, duminică – 12 ianuarie, într-o conferinţă de presă, că una dintre priorităţile mandatului său va fi lupta împotriva ”vânătorilor de subvenţii”, dar și împotriva samsarilor de animale.

    ”Voi lupta împotriva vânătorilor de subvenții, acei oameni care figurează ca beneficiari, dar care de fapt și-au mutat banii în agricultură din alte domenii doar pentru a încasa banii de la stat. Când nu vor mai primi aceste subvenții, ei vor pleca imediat, dar până atunci distrug agricultura românească. Tocmai de aceea vrem să introducem o prevedere prin care beneficiarii de subvenții trebuie să își desfășoare cel puțin 80% din activitate în agricultură, adică să fie fermieri veritabili”, a declarat Adrian Oros în conferința de presă susținură la Cluj Napoca.

    Ministrul a tras un semnal de alarmă și în privința intermediarilor care acționează în zootehnie. ”Cele mai mari probleme în criza pestei porcine le constituie nu țăranul care crește porcii pentru consum propriu, ci mistrețul și samsarul, adică plimbarea porcilor dintr-o parte în alta. Trebuie să terminăm cu acei samsari care merg din poartă în poartă, nicăieri în Europa nu mai există așa ceva. Este un comerț ilicit, la negru, nefiscalizat, cu mijloace de transport nedezinfectate. În toată Uniunea Europeană acest comerț se face pe trasee clare, firmele au flotă proprie de transport, mașini speciale”.

    Recent, fermierii s-au mobilizat pentru a solicita autorităților să redeschidă târgurile de animale, închise de aproape doi ani ca măsură de prevenire a pestei porcine africane. Fără oboare, crescătorii de animale nu au unde să își vândă efectivele, decât samsarilor sau prin anunțuri la mica publicitate. Citiți și: Grup de fermieri, petiție online: ”Cerem urgent deschiderea târgurilor de animale!”


    Te-ar mai putea interesa

    Fermier: ”Am plătit 12.000 de euro pe un hectar de teren în extravilan, fără drum sau irigații” ADS scoate la licitație o suprafață record de 4.700 de hectare pentru fermierii care au animale Ciorile fac din nou prăpăd și scot din pâmânt porumbul abia răsărit. ”Sunt monumente ale naturii” Apelul fermierilor către ANAF: amânați termenul, altfel din 1 iunie suntem obligați să închidem porțile! Revine ”moda” păsărilor de curte cu impact direct în arenda pentru terenuri agricole

    Ultimele știri

    APIA poate începe plata ANT! Guvernul a aprobat plafoanele pe hectar și animale! S-a aprobat! Ajutoare de 50.000 euro pentru fermierii afectați de scumpirile la motorină și îngrășăminte Subvenția care crește de la 200 de euro la 800 de euro pe hectar! Demisiile secretarilor de stat ai PSD, în Monitor. Adrian Pintea: ”Rămân aproape de agricultură” Ședință la AFIR cu ministrul interimar Tanczos Barna. Debirocratizarea, prioritară în accesarea fondurilor europene