• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii face restructurări masive: Peste 15% din funcționari pleacă acasă

    agrointeligenta.ro

    Restructurări masive la Ministerul Agriculturii și în structurile subordonate! Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a anunţat astăzi, duminică – 12 ianuarie, într-o conferinţă de presă, că urmează să fie reduse 15% din posturile din minister şi din instituţiile subordonate.

    ”Suntem într-un proces de evaluare a întregului personal din Ministerul Agriculturii şi din instituţiile din subordine. În opinia noastră, cel puţin 15% din aceste posturi vor fi reduse. Sunt locuri unde procentul va fi mai mare, dar şi locuri unde va trebui să angajăm oameni, unde capacitatea lor administrativă este scăzută. În aparatul propriu avem 708 angajaţi, iar în total, la toate instituţiile şi agenţiile din subordine, avem 14.239 de angajaţi. La AFIR au fost zeci şi sute de transferuri de la entităţi private, fără concurs, foarte mulţi dintre angajaţi neavând nicio legătură cu activitatea care trebuia desfăşurată. Am găsit şi coafeze şi tot felul de ‘specialişti’ angajaţi şi mulţi miliţieni, transferaţi de la firme private, cazuri de meserii mai puţin obişnuite pentru activitatea în AFIR. Toate aceste detaşări au încetat de la 1 ianuarie 2020”, a declarat Adrian Oros, la Cluj-Napoca, citat de Agerpres.

    El a spus că la Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură (ANPA) este cel mai mare „dezastru”, pentru că au fost primite cereri de despăgubiri pentru pagube produse peştilor în zone unde se cultiva rapiţă.

    ”Discuţia cu cormoranul nu a fost întâmplătoare, am primit spre plată, dar nu am semnat, documente de despăgubiri pentru pagube produse în piscicultură de cormorani. Legislaţia europeană permite despăgubiri, dar am constatat că cifrele sunt foarte mari. Suspicionăm că trebuiau să fie despăgubite doar anumite entităţi, cu sume foarte mari. Unii cereau despăgubiri pentru cantităţi de peşte, pierderi pe 2019, mai mari decât producţia vândută în ultimii cinci ani. E puţin probabil să ai o asemenea pierdere. E Corpul de control acolo şi verifică. Avem hărţi satelitare şi dovezi că unii beneficiari ai programelor de despăgubiri nu au avut peşte, pentru că nu au avut apă; ei cultivau rapiţă, orez şi raportau pierderi la peşte”, a precizat ministrul Agriculturii.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!