• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Turmă de oi, salvată din calea flăcărilor de un câine curajos

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Zeci de oi au fost salvate din calea flăcărilor de un câine neînfricat! Întâmplarea a avut loc în statul Victoria, din Australia, unde zeci de animale au pierit în incediile devastatoare. Și aceste oi probabil că ar fi avut aceeași soarta dacă nu era patrupedul Patsy, care l-a ajutat pe stăpânul său să bage mioarele la adăpost.

    Patsy, un câine din rasa Border Collie, a devenit erou după ce a salvat o turmă de oi din calea flăcărilor ce au distrus arii vaste din Australia. Potrivit metro.co.uk, cățelul a reuşit să facă oile să se încoloneze şi le-a condus până într-un ţarc aflat departe de flăcări, asta în timp ce stăpânul său încerca să ţină flăcările sub control, cu ajutorul unui tractor dotat cu o pompă cu apă. Astfel, aproape toate oile au fost salvate.

    Povestea câinelui-erou a fost făcută publică pe Instagram de către Cath Hill, sora stăpânului lui Patsy. Aceasta a publicat și imagini cu patrupedul, surprinse imediat după operațiunea de salvare a oilor.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!