• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lovitură la AFIR: Directorul Adrian Chesnoiu, delegat la Buzău, printre legumele lui Costel Vînătoru. În locul său ar veni Sorin Radu, fost secretar de stat în MADR

    Vlad Macovei – Agrointeligența

    În această seară, 12 decembrie 2019, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, în timp ce se afla la un eveniment la Sinaia împreună cu directorii județeni, a primit o decizie de delegare la Banca de Gene Buzău, condusă de cercetătorul Costel Vânătoru, până la 31 decembrie 2019.

    Conform informațiilor pe care le am în acest moment, acesta este primul pas dintr-o strategie a ministrului Adrian Oros de a-l schimba pe Chesnoiu de la șefia AFIR.

    În perioada în care Adrian Chesnoiu este “trimis” la Buzău, funcția de director general AFIR ar urma să fie ocupată de Sorin Radu, director AFIR la Satu Mare. Interesant este că Sorin Radu nu a participat la întâlnirea de la Sinaia, unde urma să fie prezentat raportul de activitate pe 2019 a AFIR și unde fusese invitat și ministrul Adrian Oros, dar nu a mai ajuns.

    Adrian Chesnoiu a câștigat în iunie 2017 concursul pentru poziția de director general AFIR. Sorin Radu a ocupat, pentru o scurtă perioadă, funcția de secretar de stat în Ministerul Agriculturii, în mandatul de ministru al lui Achim Irimescu, din cabinetul tehnocrat al lui Dacian Cioloș.

    Adrian Chesnoiu nu a putut fi contact până în acest moment.

    Din partea ministerului nu există în acest moment o comunicare oficială pe acest subiect.

    Conform legislației, delegarea se poate face 60 de zile pe an, pe o funcție corespunzătoare cu pregătirea celui delegat. Deoarece anul 2019 este pe sfârșite, delegarea poate fi făcută doar pentru cele trei săptămâni care au mai rămas din acest an. Pentru 2020, o altă delegare de 60 de zile mai poate fi făcută, dar doar atât.

    În acest moment, la AFIR are loc o verificare din partea Direcției Generale de Control, Antifraudă și Inspecții din MADR, în baza unei tematici de control aprobate de conducerea ministerului pe 29 noiembrie 2019.

    Voi reveni cu amănunte!


    Te-ar mai putea interesa

    Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara