• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • “Cine ezită dă faliment”: brutarii au început să scumpească pâinea

    agrointeligenta.ro

    Majorarea preţului la grâu, pe fondul secetei, a început să se facă simţită şi la pâine. Ameninţaţi de faliment, unii producători au trecut deja la scumpiri.

    “Scumpirea produselor finite este inevitabilă. Cine nu măreşte preţurile, nu rezistă pe piaţă. Pambac a majorat preţul la pâine cu 8% de circa o săptămână”, a declarat pentru agrointel.ro Alin Giurea, preşedintele Pambac Bacău, unul din principalii jucători pe piaţa locală de morărit şi panificaţie. În urma scumpirii, o franzelă de 300 de grame a ajuns să coste 1,3 lei, comparativ cu 1,2 lei înainte.

    Preţurile au crescut şi la făină, unde scumpirea a fost chiar mai mare – 40% – şi s-a produs în ultimele săptămâni, susţine Giurea. Acesta susţine că, în prezent, preţul unui kilogram de grâu adus la moară este de 1,27 lei, comparativ cu 0,82 de lei în urmă cu circa o lună sau 0,78 lei, anul trecut.

    Şi preşedintele Rompan, Aurel Popescu, spune că există producători care au scumpit pâinea, chiar dacă se tem că le vor scădea vânzările, ceea ce i-ar putea conduce la faliment.

    „Aşa ar trebui să se întâmple: să se scumpească pâinea. Unii încearcă să mărească preţurile, chiar dacă există respingere din partea pieţei. Fiecare rezistă cât poate”, spune Popescu.

    Consumul de pâine a scăzut în ultimii ani, de la 108-110 kilograme pe cap de locuitor în perioada 2007-2008 la circa 101 kilograme pe cap de lcuitor, în 2011, conform datelor Rompan.

    În ceea ce priveşte perioada următoare, reprezentantul Pambac susţine că preţul la grâu ar putea continua să crească uşor, nefiind excluse şi alte valuri de scumpiri la produsele de morărit şi panificaţie în acest an, în contextul majorărilor de preţuri la energia electrică, motorină sau gaze.

    Preşedintele Pambac susţine că vânzările au fost mai mici, în acest an, raportat la anul trecut, ceea ce s-a văzut şi în cifra de afaceri. În primele şase luni, Pambac a înregistrat o scădere a afacerilor de 26%, faţă de intervalul similar din 2011. Anul trecut, Pambac a raportat o cifră de afaceri de 45 milioane de euro. Compania are circa 500 de salariaţi, după ce a renunţat la 100 de angajaţi în acest an, respectiv 200, în 2011.

    Din cauza secetei, producţia de grâu din acest an s-a ridicat la 4,7 milioane de tone, comparativ cu aproximativ 6 milioane de tone (date furnizate de Ministerul Agriculturii). Producţia este mai mică nu doar la noi, ci şi în alte state mari producătoare precum SUA sau Rusia. Dacă în iulie, preţul unei tone de grâu era de 200 de euro, în prezent acesta a depăşit şi 260 de euro.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!