• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ALERTĂ METEO ÎN VIGOARE: PLOI TORENȚIALE, VIJELII ȘI GRINDINĂ PÂNĂ MIERCURI!

    agrointeligenta.ro

    Alertă de la Administrația Națională de Meteorologie! Specialiștii meteo avertizează că în următoarele zile vom avea un nou val de ploi torențiale, posibile vijelii și căderi de grindină la nivel național. Alert a intrat în vigoare de astăzi, de la ora 14.00 și este valabilă până miercuri, pe 5 iunie, la ora 10.00.

    ”Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în toate regiunile. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp”, se arată în informarea de la ANM ce cuprinde întreg teritoriul României.

    Pe lângă această extinsă, tot în cursul zile de astăzi au fost emise două coduri galbene și unul portocaliu.

    Dacă unul dintre codurile galbene de vreme rea expiră la ora 21.00, cel de-al doilea este valabil până mâine, luni – 3 iunie, la ora 12.00: ”În cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei, local în Dobrogea, sud-estul Transilvaniei și în jumătatea de sud a Moldovei, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și condiții de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp”.

    A treia avertizare este un cod portocaliu valabil tot până mâine la prânz și vizează ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată
    ”În județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, precum și în zona montană și submontană a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…70 l/mp. Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină”, se arată în alerta ANM de cod galben.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM