• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cioban lovit de fulger în timp ce mulgea oile

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Sfârșit tragic pentru proprietarul unei stâne din județul Brăila! Acesta a fost lovit de fulger în timp ce se pregătea să mulgă una dintre oi, și atât el, cât și mioara pe care o ținea în mâini au murit pe loc.

    Potrivit IPJ Brăila, bărbatul a fost lovit de fulger în timp ce se afla pe un câmp, între localităţile Însurăţei şi Zăvoaia.

    Ciobanul, în vârstă de 42 de ani, se pregătea să mulgă oile atunci când fulgerul l-a lovit, iar atât el, cât şi oaia pe care care o ţinea în mâini, au decedat.

    Imediat după ce fulgerul l-a lovit, ceilalți angajați au încercat să-l atingă, pentru a vedea dacă mai trăiește, însă s-au retras imediat cum au simțit că încărcătura electrică a victimei îi pătrunde și pe ei, scrie obiectivbr.ro.

    La faţa locului a sosit un echipaj medical, care a constatat decesul, în acest caz fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.


    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!