• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mișcare importantă pe piața cerealelor de la Marea Neagră

    Oana Timar – Agrointeligența

    Mișcare importantă pe piața cerealelor. Rusia își extinde influența la Marea Neagră și în domeniul exporturilor de cereale. Ultima mutare făcută de ruși este prin banca VTB, a doua mare bancă a Rusiei. Instituția a decis să cumpere unul din principalele terminale de export de cereale din portul Novorossiisk de la Marea Neagră, o decizie care oferă acestei bănci de stat un control şi mai mare asupra principalului hub de export de cereale al Rusiei, transmite Reuters.

    VTB, care deţine deja un alt terminal de cereale din portul Novorossiisk, a anunţat joi că a preluat totalitatea acţiunilor la Novorossiysk Grain Terminal de la societatea Novorossiysk Commercial Sea Port (NSCP). ”Am ajuns la un acord cu NSCP, care nu se va mai ocupa de tranzacţiile cu cereale”, a declarat directorul VTB, Andrei Kostin.

    Tranzacţia era una aşteptată în condiţiile în care în luna ianuarie a acestui an proprietarul NSCP, monopolul de oleoducte Transneft, a anunţat că lucrează la crearea unui singur operator al terminalelor de cereale din sudul Rusiei.

    Unii traderi de cereale cred că acordul semnat de TVB este un alt semn al implicării crescute a Guvernului Rusiei în sectorul comerţului cu cereale. Rusia este cel mai mare exportator mondial de cereale, iar ţara exportă o mare parte din cerealele sale prin cele două terminale din Novorossiisk.

    Oficialii ruşi monitorizează cu atenţie ritmul exporturilor de cereale în acest sezon după o recoltă mai mică în 2018. Acest lucru a dat naştere la speculaţii pe piaţă potrivit cărora Rusia ar putea limita exporturile la finele sezonului 2018/19, care se încheie la 30 iunie 2019. Traderii au fost neliniştiţi de recenta decizie a Ministerului Agriculturii din Rusia de a înfiinţa o nouă asociaţie a exportatorilor de cereale pentru a înţelege mai bine nevoile pieţei.

    VTB nu a dezvăluit cât a plătit pentru Novorossiysk Grain Terminal dar a precizat că tranzacţia a fost aprobată de organismele de reglementare din Rusia şi ar urma să se finalizeze în al doilea trimestru.

    Directorul general adjunct de la VTB, Yuri Soloviev a declarat jurnaliştilor că VTB crede că există o posibilitate pentru a lucra împreună cu Guvernul şi a extinde potenţialul de export de cereale la porturile Rusiei.

    VTB deţine deja în mod direct un pachet de 33% din acţiunile unui alt terminal de cereale de la Novorossiysk şi în plus deţine jumătate din acţiunile companiei de stat United Grain Company, care la rândul său controlează jumătate din terminalul de cereale respectiv.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!