• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FERME INCENDIATE. Autoritățile recunosc: FOCUL A FOST PUS INTENȚIONAT!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Județul Bihor a fost lovit miercuri – 13 februarie, de două incendii care au făcut scrum tone de furaje pentru animele. Nici județul Suceava nu a fost ferit de astfel de incidente, focul mistuind zeci de baloți de paie.

    Unul dintre incendiile din Bihor s-a produs în localitatea Miheleu, în comuna Lăzăreni, unde un hambar din cadrul unei gospodării a luat foc. Pompierii au acţionat timp de cinci ore pentru a stinge flăcările, dar şi pentru a se asigura că focul nu se extinde la locuinţa din apropiere. În incendiu au ars aproximativ şase tone de fân.

    Din câte se pare, focul a fost pus intenţionat: „Cercetările preliminare efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat în mod intenţionat de către o persoană, a cărei identitate urmează a fi stabilită de organele abilitate”, se arată în comunicatul de presă al autorităților.

    În aceeaşi zi, tot în județul Bihor, pompierii au intervenit la un alt incendiu izbucnit, de această dată într-un hambar din satul Berechiu, comuna Sânnicolau Român. Și aici, pompierii s-au luptat câteva ore bune cu focul care a mistuit  peste 1.500 de baloţi de lucernă şi paie.

    Cel mai probabil, focul a pornit din cauza unor ţigări aruncate în zona hambarului.

    Nici zona de est a țării nu a fost ferită de incidente. Un bărbat din Suceava a incendiat stâna fratelui său, după o discuție în contradictoriu cu familia.

    La momentul sosirii poliției la fața locului, incendiul se manifesta violent la mai multe căpițe cu fân ce erau amplasate pe terenul-grădină, unde acesta are și o stână de ovine. În urma incendiului, a rezultat arderea a cinci căpițe cu fân și a 250 de baloți de paie, prejudiciul fiind evaluat la aproximativ 5.000 de lei. Pompierii au reușit însă să salveze din calea focului 90 de ovine, adăpostul de animale și circa 40 de baloți de paie.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!