• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANSVSA, controale în ferme și piețe. Ce verifică medicii veterinari

    agrointeligenta.ro

    Controale ale veterinarilor în luna decembrie! Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor anunță că până pe 7 ianuarie se vor desfășura controale tematice specifice sărbătorilor de iarnă, cu scopul prevenirii apariţiei toxiinfecţiilor alimentare și răspândirii virusului Pestei Porcine Africane (PPA).

    Se va verifica modul în care operatorii din sectorul alimentar respectă măsurile privind combaterea pestei porcine africane (PPA), a condiţiilor sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor referitoare la trasabilitatea, ambalarea, transportul, depozitarea și comercializarea cărnii proaspete de porc, precum și a modului de marcare şi certificare a cărnii proaspete, a cărnii tocate, a cărnii preparate şi a produselor din carne de porc, sau care conţin carne de porc.

    În acest sens, la nivelul DSVSA judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti, vor fi constituite echipe, care, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratelor de Poliţie judeţene, şi, respectiv, al municipiului Bucureşti, vor efectua controale oficiale având drept scop:

    1. Verificarea modului de sacrificarea porcilor care se va realiza în unităţi de abatorizare, autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de porcine şi publicate pe site-ul ANSVSA. Este interzisă tăierea porcilor, în scopul comercializării cărnii, în alte locuri sau spații, decât cele autorizate sanitar veterinar.

    2. Verificarea modului de respectare a cerințelor legislației Uniunii Europene aplicabile comerţului cu porcine vii, precum și a măsurilor privind restricționarea mișcărilor de porci vii, ca urmare a apariției și evoluției focarelor de PPA.

    De asemenea, se vor realiza controale în trafic, cu sprijinul reprezentanţilor Inspectoratelor de Poliţie județene, pentru a se verifica dacă sunt respectate condițiile legale pentru transportul animalelor, cărnii și produselor din carne.

    3. Verificarea modului de respectare a cerințelor legale aplicabile comerţului cu carne proaspătă și produse din carne, ca urmare a apariției și evoluției unor focare de PPA.

    4. Verificarea respectării normelor în vigoare prinvind comercializarea ouălor şi produselor din ouă, laptelui şi produselor lactate, precum și peştelui şi produselor din pescuit.

    Obiectivele vizate în cadrul acestor acțiuni sunt: pieţele agro-alimentare, abatoare, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală, precum şi în unităţile de vânzare cu amănuntul (carmangerii, măcelării, unităţi de alimentaţie publică, pizzerii, cantine, unităţi tip catering, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, pensiuni turistice, unităţi de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare etc.).

    Piețele agroalimentare vor fi supravegheate de către medicii veterinari

    Medicii veterinari vor sancționa comercializarea produselor în alte condiții decât cele prevăzute de normele sanitare veterinare.

    Este interzisă comercializarea produselor şi alimentelor de origine animală în spaţii improvizate (în sistem de vânzare stradal), nesupuse controlului sanitar veterinar.

    Totodată, cu ocazia acestor controale, o atenție deosebită va fi acordată verificării condițiilor sanitare veterinare și de igienă existente în locurile organizate periodic de către autoritățile locale, în vederea comercializării unor alimente care prezintă caracteristici tradiționale (de ex. târguri de Crăciun).

    La nivelul unităţilor de vânzare cu amănuntul supuse înregistrării şi controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor se va proceda la:

    a) verificarea respectării cerinţelor pentru înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;

    b) verificarea respectării cerinţelor de igiena;

    c) verificarea trasabilităţii produselor alimentare.

    La nivelul DSVSA judeţene și a municipiului București și al circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO) în perioadele 30.11.2018-24.12.2018 şi 27.12.2018 – 07.01.2019 va fi asigurată permanenţa, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, va fi afişat programul de lucru, numele medicului veterinar responsabil şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare. De asemenea, la nivelul DSVSA judeţene și al circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale (CSVSAO) vor fi afișate locațiile în care poate fi efectuat examenul pentru identificarea Trichinella spiralis în carnea de porc.


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara