• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • AVANS APIA pentru CRESCĂTORII DE ANIMALE? Ce răspunde MINISTRUL PETRE DAEA!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Ministrul Petre Daea a declarat marți, 9 octombrie, că începând cu 16 octombrie, primii la care va ajunge avansul de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) sunt fermerii din sectorul vegetal. Abia apoi vor primi bani și crescătorii de animale, dar într-o eșalonare.

    „Începem prima dată cu avansul pentru plăţile directe pentru fermierii cu culturi şi apoi pentru cei din zootehnie”, a subliniat ministrul Daea.

    La acest moment, numai sprijinul cuplat pentru ovine este inclus la plata avansului. Pentru speciile ovine/caprine, plățile directe pentru schema de sprijin cuplat au un plafon alocat de 56.100.000 euro. Cuantumurile pentru plățile directe se calculează de către APIA prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile.

    Avansul se va acorda până la data de 30 noiembrie, iar din 1 decembrie 2018, APIA va efectua plăţile corespunzătoare diferenţei între plafonul financiar al fiecărei scheme şi cuantumul calculat şi acordat în avans, în condiţiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate.

    Plafonul alocat României pentru plăţile directe, prevăzut în regulamentul Comisiei Europene, este 1,912 miliarde de euro pentru campania din 2018.

    Plăţile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv 4,6638 lei/euro.


    Te-ar mai putea interesa

    Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!