• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • MINISTRUL PETRE DAEA: PLĂȚILE pentru CRESCĂTORI SE VOR DIRECȚIONA DIN PNDR!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    România a obţinut un angajament din partea Comisiei Europene pentru alocarea unor fonduri către zonele afectate de Pesta Porcină Africană (PPA), a declarat, luni, 8 octombrie, ministrul Petre Daea, fără însă a face referire la sumele exacte.

    Am obţinut ceea ce trebuia, adică angajamentul comisarului Hogan (Phil Hogan – n.r.) faţă de România, faţă de situaţia României şi ne-a dat posibilitatea să facem modificări în Planul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru a îndrepta sume către zonele acestea de interes, la ora actuală”, a declarat Petre Daea, potrivit Agerpres.

    Întrebat dacă are ceva să îşi reproşeze faţă de managementul situaţiei pestei porcine în România, Petre Daea a afirmat că singurul reproş este legat de faptul că nu s-au găsit soluţiile tehnice pentru eradicarea acestui virus, cu ajutorul unui vaccin sau medicament.

    ”Îmi reproşez că noi şi alte state nu putem să punem stavilă unei asemenea molime. Nu reuşim pentru că nu am găsit soluţiile tehnice să avem un vaccin sau să avem un medicament ca să putem scoate din suferinţă animalele. Din nefericire, nu am reuşit la această dată în cercetarea lumii să găsim soluţiile pe care le merităm să le avem în condiţiile în care este un asemenea virus, iată, este împânzit în Europa şi nu numai. Fermierii vor primi despăgubirile pe care trebuie să le primească. Acestea au şi fost date, cum este Carniprod, pentru animalele care au fost sacrificate. Facem multe lucruri bune în zootehnie pe care o să vi le spun la timpul potrivit. Zootehnizarea ţării este o prioritate pentru noi. Vreau să înţelegeţi că vorbiţi cu un agronom care are o viaţă întreagă în acest domeniu”, a spus Daea.

    Autorităţile de la Bucureşti, prin intermediul ministrului Agriculturii, Petre Daea, au solicitat, la Bruxelles, încă din luna iulie, sprijin financiar concret pentru fermierii români afectaţi de virusul pestei porcine africane şi de măsurile radicale de intervenţie ce au trebuit luate.

    Pesta Porcină Africană evoluează în prezent în 240 de localități, din 13 județe, cu un număr de 980 de focare, potrivit ultimelor date transmise de ANSVSA la finalul săptămânii trecute.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara