• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Se interzice creșterea porcilor în gospodării? Document oficial cu măsurile adoptate!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Document oficial prin care autoritățile pregătesc terenul pentru interzicerea creșterii porcilor în gospodăriile populației. Agrointeligența – www.agrointel.ro a intrat în posesia unor măsuri aprobate de responsabilii statului, aceste măsuri incluzând sacrificarea controlată a porcilor din gospodării și apoi interzicerea repopulării. Mai exact, gospodarii care sperau ca din banii primiți despăgubire pentru porcii sacrificați să își ia alte suine nu vor putea face acest lucru.

    Măsurile adoptate fac obiectul unui document ce are statut de ”nesecret”. În realitate, însă, deși elaborarea lui a avut loc pe 29 august, prevederile sale au fost ținute sub secret și nu au fost popularizate la nivel național, așa cum ar fi trebuit având în vedere puternicul impact social al măsurilor. De subliniat că adoptarea acestora marchează și schimbarea completă a strategiei abordate de medicii veterinari la solicitarea fermelor de suine care vor eliminarea porcilor crescuți în gospodării.

    Încă de când au apărut primele focare de Pestă Porcină Africană la nivelul fermelor comerciale, în spațiul public s-a vorbit despre o eventuală interzicere a creșterii suinelor în gospodării. Argumentul suprem a fost acela că gospodarii nu respectă norme de biosecuritate, însă de la început micii crescători au fost surprinși să vadă rapiditatea cu care s-a operat la sacrificarea porcilor din curțile lor, chiar și fără efectuarea analizelor de laborator pentru identificarea pestei. Abia ulterior s-a dovedit că măsura nu era una ”obligatorie”, iar legislația europeană prevede monitorizarea efectivelor din localitățile aproiate focarele. Până ca această măsură să ”răzbată” în spațiul public prin intermediul Agrointeligența – www.agrointel.ro, numărul porcilor sacrificați în gospodării a ajuns să fie unul foarte ridicat. Astfel, conform unei situații din data de 7 septembrie, numărul porcilor omorâți a ajuns la 183.613 de capete dintre care 53.661 de porci au fost din gospodăriile populației, restul din ferme comerciale.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM