• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fonduri pentru subvenționarea apiculturii: 32 de milioane de lei pe an

    Oana Timar – Agrointeligența

    Fonduri pentru subvenționarea apiculturii, anunțate oficial de reprezenantanții Ministerului Agriculturii. Astăzi, joi – 6 septembrie, secretarul de stat Daniel Botănoiu a vorbit despre sprijinul financiar pe care crescătorii de albine îl pot accesa prin Programul Național Apicol 2017-2019.

    Programul Naţional Apicol are o alocare de 32 de milioane de lei anual, Botănoiu a precizat că va veni noul program şi de aceea vor trebui discutate cu Asociația Crescătorilor de Albine măsurile ce urmează să fie finanţate, sprijinul apicultorilor fiind unul esenţial.

    „Trebuie să avem un program mult mai aplicat, să depăşească graniţa celor 4.800 de beneficiari pe care îi avem astăzi, pentru că numărul apicultorilor este mult mai mare decât al celor care aplică Programul Naţional Apicol”, a declarat Daniel Botănoiu, secretar de stat în MADR, citat de Agerpres.

    Prin intermediul Programului Naţional Apicol 2017 – 2019, apicultorii au la dispoziţie fonduri în valoare de 97,62 milioane de lei, cu o alocare de 32,54 milioane de lei pentru fiecare an.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie!

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”