• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • GARDUL NU I-A PROTEJAT! BULGARIA A CONFIRMAT PRIMUL FOCAR DE PESTĂ PORCINĂ AFRICANĂ!

    agrointeligenta.ro

    Ridicarea unui gard la granița cu România nu a reușit să țină Pesta Porcină Africană la distanță de Bulgaria. Autorităţile de la Sofia au anunţat că au depistat primul focar de pestă porcină africană din această ţară, la o fermă aflată în apropierea frontierei cu România, informează site-ul Euronews.

    Şapte animale infectate au fost depistate la o gospodărie din satul Tutrakantsi, din nord-estul Bulgaria, iar testele au confirmat prezenţa virusului, a anunţat Agenţia bulgară de Siguranţă Alimentară.

    Autorităţile au precizat că toţi cei 23 de porci din sat vor fi eutanasiaţi, iar în jurul localităţii va fi instituită o zonă de carantină.

    Guvernul de la Sofia a luat măsuri în scopul prevenirii pătrunderii pe teritoriul ţării a virusului pestei porcine africane, inclusiv prin ridicarea unui gard la frontiera cu România pentru a preveni trecerea porcilor mistreţi.

    În România, autoritățile au anunțat oficial că avem 781 de focare confirmate în 10 județe, iar numărul suinelor sacrificate a depășit 120.000.

    Surse: Mediafax.ro, Novinite.com


    Te-ar mai putea interesa

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil!

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara