• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • INVESTIȚIE NOUĂ, anunțată de MINISTRUL DAEA! Ce tehnologie va fi DISPONIBILĂ PENTRU PROTEJAREA FERMELOR!

    agrointeligenta.ro

    Ministrul Agriculturii, Petre Daea, vrea să spargă norii de grindină cu avioanele. El a anunţat, luni, că ministerul pe care îl conduce are în vedere achiziţia unor escadrile de avioane dotate cu sisteme antigrindină. Este vorba de şase avioane, despre care ministrul nu a precizat cu ce bani vor fi cumpărate.

    ”Avem în programul de investiţii procurarea unor escadrile de avioane în aşa fel încât să avem o libertate mai mare de acţiune şi să acoperim în perspectivă întreaga suprafaţă agricolă. Două escadrile a câte trei avioane fiecare””, a declarat Petre Daea, potrivit Agerpres.

    Ministrul Agriculturii a susţinut că avioanele vor funcţiona în paralel cu sistemele de rachete antigrindină. ”Este un program pe care noi l-am promovat şi îl extindem. În 2004, în România erau 17 puncte de lansare. Din 2004 până în 2017, iată, timp de 13 ani, din nefericire nu s-au mai construit decât 13. Noi, prin programul de guvernare, ne-am propus ca obiectiv pentru această zonă, pentru prevenirea căderii de grindină, să facem un număr de 60 de puncte de lansare. Într-un an şi ceva am făcut 40”, a adăugat ministrul Agriculturii, aflat la Stânca (Ştefăneşti), în judeţul Botoşani.

    ”Avem voință, avem capacitatea de organizare, avem puterea de a învinge”, a spus Daea, întrebat dacă Executivul are bani pentru așa ceva.


    Te-ar mai putea interesa

    Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Parc fotovoltaic și fermă de păsări, pe același teren. Gâinile, protejate de panourile solare! Subvenția APIA pentru viței. Plata pe cap de tăuraș la îngrășare Soluția găsită de doi fermieri la criza îngrășămintelor: împart costuri de 10.000 euro pentru transport Programul Usturoiul în 2026. Condiții, acte și termene pentru subvenția de 3.000 euro/ha

    Ultimele știri

    Emisiunea Agrostrategia intră în al cincilea an cu patru rubrici noi. De luni până joi, de la 11:45, pe TVR1 Arendă pe hectar oferită de un tânăr fermier a stârnit un val de reacții. ”Este enormă!” Fertilizarea foliară, o necesitate. Gama Dekafyl – șase produse pentru toate culturile și stadiile vegetative Fermier: ”Am plătit 12.000 de euro pe un hectar de teren în extravilan, fără drum sau irigații” Apelul fermierilor către ANAF: amânați termenul, altfel din 1 iunie suntem obligați să închidem porțile!